Erau doar ei...Sub clar de luna erau chipurile lor luminate de stelele ce dansau pe cerul albastru inchis...Ochii lor se intalnira in miscarea suava a lunii ce doar pe ei dadea lumina ei frumoasa...Era o clipa de memorat,pentru totdeauna...una ce avea sa ramana in sufletul lor mereu...Frunzele copacilor se clatinau putin in ritm cu dansul stelelor si vantul ce adia lin prin parul lor fin...era greu insa forta imbratisarii lor spunea totul:nu vor renunta unul la celalalt...Timpul trece greu acum pentru ei caci distanta e mare si dorul si mai mare...
Pasarelele noptii cantau un cantec trist in concordanta cu sufletul lor si starea din acel moment unic dar trist...nu credeau ca vor fi pusi vreodata in aceasta situatie insa iata ca a venit momentul acesta desi nu era unul mult asteptat...Se consolau cu faptul ca va fi bine...Da,va fi bine in final,trebuie...Luna le zambea de pe cer,stelele erau cu ei,nu i lasau singuri,ii acompaniau...Vanticelul de toamna le soptea la ureche faptul ca el va fi mesagerul dorului lor,le va calauzi vorbele fiecaruia asa incat sa ajunga la destinatie in siguranta...Pasarelele isi iau angajamentul ca vor purta cu ele mirosul parfumului si ca astfel nu vor uita acel parfum unic ce i deosebeste de restul...Stelele si luna promit ca atunci cand vor ridica privirea spre cer vor vedea chipul lor si ochii culoarea ierbii si a pamantului ce nu i vor putea uita nicicand...Se vor oglindi in cerul acela senin iar frunzele copacilor,iarba si animalultele vor acompania tot...
Desi stiau toate astea,si ca isi vor putea auzi glasul,isi vor putea mirosi parfumul.isi vor putea vedea chipul oglindit in frumoasa luna,tot nu pot sa si stapaneasca o lacrima sa nu curga pe obrazul mangaiat de aerul ce era mereu cu ei,purtandu le pe aripile pasarilor dorul nemarginit...
