Trairea...

O zi normala de vara,calduroasa,cu un norisor pe ici pe colo,nimic amenintator...
Soarele stralucea si incalzea pamantul in cel mai sublim mod ,trimitandu si razele sale pana in fereastra ei,luminandu i ochii,deschizandu i la culoare mai mult decat erau...
Vantul misca intr un ritm de melc frunzele copacilor ce parca se aflau intr un dans continuu ,un dans lent,dar suav...
Isi pune fata in palme si priveste pe geamul larg deschis sa lase loc vanticelului sa intre si la ea sa i miste parul ei lung si matasos in acelasi ritm cu frunzele si copacii...Se afla intr o visare continua ,o stare de fericire o cuprinde dar si una de tristete,caci nu stia...
Trecuse ceva timp de cand nu stia nimic de el,si nu stia ce sa faca,daca sa ia sau nu legatura cu el,sa vada daca e bine...
Era in dilema,caci ultima data cand i a dat mesaj nu i a raspuns...O gramada de intrebari o cuprind ,intrebari fara raspuns,stari una si una...
Statea pe geam si contempla natura minunata ce se arata inaintea ei,insa mintea ei era undeva departe ,la el...
Se hotaraste:il suna,il suna acum altfel nu va sti ce e cu el...
Ia telefonul si cauta numele lui...Inima incepe sa i bata cu putere ,pulsul e la maxim,o durere de cap o cuprinde,una usoara,si mana si vocea ii tremurau in acelasi timp,de emotii...Inghite fortat,isi face curaj,incearca sa si controleze bataile inimii ,pulsul si reactiile ce le ar putea avea,incearca sa stea calma,sa poata vorbi...
Apeleaza ,aude cum suna si desi se controlase pana in acel moment ,inima ii joaca feste,caci bataile se accelereaza cu fiecare sunet de apel ce anunta ca din moment in moment ar putea sa auda de la capatul celalalt al firului vocea lui de copil...
Suna de 2 ori si la al treilea ton aude o voce nu de copil dar nici de adult...
speriata putin cere cu el...Ii spune ca el este la telefon si intreaba cine este caci nu recunoaste numarul si niic vocea...In momentul ala o lacrima isi face aparitia ,prelungindu se pana pe obraz...Incearca sa nu arate asta si spune cine este...In momentul acela baiatul ii raspunde rece si intreaba ce este,de ce suna...
Afla ca este bine si cu durerea in suflet ii spune ca i pare bine ca el este ok si ca nu l va mai deranja vreodata...
Se astepta ca macar sa i para rau de ceea ce a facut,insa nu i asa...Ii spune sec un pa ,semn ca nu mai vrea sa l deranjeze vreodata,si inchide...
Auzind tonul de apel,semn ca la capatul celalalt nu mai este nimeni,izbucneste in lacrimi si tranteste telefonul,astupandu si fatza cu palmele si plangand precum un copil ...Durerea era prea mare sa o suporte,caci luni la rand s a gandit la el mereu,dak e bine sau nu,si acum ca a reusit sa vorbeasca intr un final,o trateaza ca pe o straina,nu recunoaste nici macar vocea ei suava si blanda de copil...
Isi ridica privirea de jos si se trezeste pe geamul ei,in bataia vantului dulce de vara,cu pletele in vant,fara telefon,doar ea si natura...Se uita dupa telefon insa nu e de gasit...Isi da seama ca tot ce se intamplase era doar un vis,un cosmar ce nu si doreste sa l traiasca vreodata in realitate,caci nu ar suporta asa ceva ,ar fi prea mult pentru ea...
Se linisteste si continua sa priveasca natura ce i aducea vantul in parul matasos ,jucandu se precum niste copii...