La umbra unui copac....

O zi torida de vara...te topeai odata cu inghetata scoasa de curand din congelator...Nimic la ea,decat apa ce se incalzise deja...Avusese prima proba la bac...Emotii mari,insa disparusera...Trecuse testul ,cel putin deocamdata...Era fericita...In drumul ei spre casa ,fiindu i prea cald,se aseaza la umbra unui copac...Era un copac mare,verde ce ti oferea protectie contra soarelui ce ardea aproape totul in jur...Ia o gura din apa ce pana de curand avusese gheata in ea si se intinde la umbra,fiindu i ceva mai bine acum...Frunzele copacului se miscau  si faceau astfel putin curent,racorind o ....

Nu i pasa ca era in mijlocul orasului si ca lumea se uita ciudat la ea...Ea se simtea bine acum...Treceau colegii de liceu pe langa ea si radeau,se amuzau copios pe seama ei insa nu i pasa....Ii lasa in pace,ce stiau ei?Nu stiau nimic..Erau simpli trecatori prin viata,nu gustau cu adevarat viata aceasta,natura  si tot ce o compune..Nu erau ca ea,era speciala....

Unii o numeau ciudata,singuratica,dar tocmai asta o facea speciala,diferita din toate punctele de vedere...Cu toate ca nu era inconjurata de oameni,avea langa ea copacii,florile,iarba,vantul si animalele ce nu fugeau de langa ea ,se perindau pe langa ea,se jucau si dormeau cu ea....

Intinsa la umbra acelui falnic copac,inchide ochii....Parca era intr o transa,nu mai auzea nimic in jur,masinile,forfota provocata de agitatia oamenilor,rasetele colegilor,toate disparusera...Se auzea doar fosnetul frunzelor si ciripitul pasarelelor...Era asa de calm si de bine,nu mai era asa de cald,era cea mai frumoasa zi din viata ei....Totul era perfect,nimic nu i trebuia acum...Deschide ochii si totul in jur era numai iarba si flori,parca era intr o padurice pe unde piciorul omului nu mai calcase niciodata....Isi aminteste cat de urata era viata ei fara aceste frumuseti naturale,si cat suferise din pricina oamenilor pe care acum ii ignora...Nu a fost inteleasa de nimeni,nici de familia ei...Pana si ei o vedeau ca pe o ciudata...Ajunsese sa nu i mai pese,de fapt,sa nu mai auda rautatile ce se spuneau.....Prefera sa inchida ochii sa nu mai vada si sa si astupe urechile sa nu mai auda nimic....Vedea cu ochii mintii doar ce i placea si ce o intelegea....Era parte din natura...din tot...

Isi aminteste de asemenea iubirea pierduta,luata cu forta undeva departe,unde deocamdata nu putea ajunge ....Ii era greu,nu se obisnuise,il vedea peste tot pe el...Poate de aceea prefera sa stea singura cu ce i place si ce i aduce aminte de perioada ei frumoasa...Obisnuaiu sa mearga pe coline si sa admire peisajul,sa simta vantul pe fata cum se joaca si ii mangaie,cum le umbla prin par,ciripitul pasarilor si miscarile frunzelor ...Stelele si luna le luminau calea caci ii prindea seara doar admirand totul...Se potriveau in tot,erau una si aceeasi persoana...Nici ca putea sa existe ceva mai frumos de atat...

Aceste amintiri ii veneau mereu in minte cand se aseza la umbra acelui copac si se transpunea iar si iar si iar in trecut,acolo unde i era bine.....

Cu toate acestea ,deschizand ochii o lacrima ii scapa pe obraz...Era trista,suferea enorm,se inchisese in ea insasi....Nu putea depasi momentul,nu avea cum...Iubirea lui ii dadea viata,acum...nu mai avea ce s o motiveze...

In departare se intrezareste ceva,ca o umbra.....Isi sterge ochii si se uita cu atentie...Se apropie de ea cineva...Se uita mirata ,cine ar putea fi acolo,cu ea,in lumea ei uitata de toti?...

Apropiindu se ,il vede...Nu i vine sa creada ca era el,venise la ea...Pentru prima data dupa mult timp un zambet frumos ii apare pe fata si rasete de fericire nu se mai opreau sa umple colina unde era ea ....

"Esti aici nu pot sa cred....Te am asteptat in fiecare zi sa vii ,mi a fost dor de tine...."

"Si mie mi a fost f dor,dar mai devreme nu am putut veni...Acum insa am venit pentru tine,sa ti comunic ceva...."

Ramane uimita,ce ar putea sa i spuna ?

"Vino cu mine...Ia ma de mana ,vreau sa ti arat ceva..."

Il urmeaza fara sa puna intrebari ...Era fericita,totusi era cu iubirea ei.....

Insa fericirea dispare pentru moment ,la auzul vorbelor lui...

"Uite...Acolo...Vezi?" si i arata ceva...la cativa pasi de ea...Se apropie discret si citeste...Nu i vine sa creada...

"De ce ai facut asta?Aveai pentru ce merge mai departe,eu oricum te as fi asteptat o eternitate stii bine asta...Te iubesc  si te voi iubi mereu,dincolo de moarte....De ce ai renuntat la tot?De ce ai parasit lumea ca o lasha?Nu voiam asa ceva pentru tine,te vedeam ajungand cineva important in viata,realizand lucruri mari,ajutandu i pe toti...chiar si pe tine..."

"Nu..nu stiu...nu stiam ce am facut...Stiu doar ca...mi era foarte greu fara tine,veneam mereu la copacul nostru sa te vad macar o data....Nu am rezistat singura pe lume,de ce m ai lasat ?de ce ai plecat?la mine te ai gandit?"

"Nu a fost alegerea mea,stii bine ca daca era dupa mine nu te paraseam niciodata!!!!Te iubesc prea mult si acum cand stiu ce puteai realiza mi se rupe sufletul ca nu mai poti avea asa ceva...."

Lasa privirea jos si cu sufletul plin de durere isi cere iertare ca a facut asa ceva,ca s a lasat condusa de durere prea mult ....Lipsa lui insa nu a putut fi compensata,nici inlocuita...

Baiatul o ia de mana ,o saruta dulce si merg amandoi la copacul lor,pe colina  cea draga,spunandu i ca o iarta pentru fapta prosteasca...Tristetea dispare ca prin minune si impacata cu ea insasi ii spune " te iubesc mult !"